in primul rand viata obisnuita, armonia

a transcende limitele, limitarile, nevoile, durerea si mai ales suferinta umana, poate fi adictiv, si mai ales foarte tentant

a opera de acolo, poate da niste rezultate incredibil de abundente, incredibil de deziluzionante. a ridica un deget si a scrie un eseu, a ridica doua si a face un software, a ridica trei si a spune ce n-a mai fost spus, si asa mai departe, ca dupa aceea sa revii la efortul considerabil de a exista, care prinde cu totul alte proportii

a te identifica cu acea ascensiune, cu acel ideal pe care il atingi, cred ca, se rezolva prin ideea ca astfel de lucruri sa fie colaterale, marginale, anexe, si pana la urma ocazionale fata de simplitatea armonioasa a vietii, care păleşte daca este pusa pe al doilea plan