sublimand angoasa prin lumea ideilor

pornind de la conceptul lui platon de lume a ideilor, mi-am dat seama ce misto ar fi sa iei angoasa, golul, vidul, lipsa pe care o resimti in viata cotidiana, si sa o umpli, inaltand-o si suprapunand-o lumii ideilor

transpunand, proiectand, transformand indignarea, ura, furia, neputinta, frustrarea, tristetea, frica, deprimarea si chiar si anxietatea intr-o buna masura, 

asupra lumii ideilor, a contemplarii, a reflectiei, a gandirii, a imaginatiei, a fanteziei, si a creatiei (note to myself a creatiei nu a productivitatii :))

adica scientifically researched as the best coping fucking mechanism, sublimarea :))

fiindca aceasta angoasa, in care lumii concrete, pare sa-mi lipseasca ceva major, poate veni desigur de la lipsa implinirii, la nivelul lumii ideilor

fiecarui lucru, ii lipseste partea care il diferentiaza de varianta sa ideala, de implinirea potentialului maxim, cel ideal

iar lipsa asta se resimte adeseori cand ambitia, optimismul, si chiar iubirea de bine sunt indreptate catre o intuitiva idealitate. ceva ce parca ar trebui in mod necesar sa existe, prin simpla existenta a unui lucru, idealul sau

ceva ce parca simti ca pe langa faptul ca este necesar si deci posibil, mai mult decat atat, este ceva ce ai vrea sa implinesti, din dorinta, din dragoste fata de bine, din a vrea binele, din benevolenta